vineri, 12 august 2016

Repere de Vizitat in Larnaca

Cipru are misterul său, de insulă a anticihităţii, cântată de poeţi şi prozatori din toate timpurile. Este întâlnirea dintre două civilizaţii, greacă şi turcă.
Larnaca este al treilea oras ca mărime, este accesbil cu avionul dar şi maritim.
Este paradisul pasărilor flamingo, pe timpul iernii, în migraţia lor. Ele vieţuiesc un timp pe marginea lacului sărat, una dintre atracţiile naturale de aici.

Larnaca se mândreşte cu o desfăşurare de palmieri, numiţi foinikoudes în greceşte. O promenadă specială le este rezervată şi un City Break nu poate ocoli acest punct.
Aici, pe promenadă, este bustul lui Kimon, atenianul, pe soclu scriind: "Şi-n moarte a fost victorios!”
Tot printr-un bust este omagiat şi Zenon, filosoful stoic născut pe aceste meleaguri.
Promenada este şi o scenă pentru un festival al inundaţiei, prilej de petrecere şi sărbătoare. Şi nu în ultimul rând prilej de a savura o prăjitură specifică, loukoumades. Printre mâncărurile preferate aici, fasolaki (mazăre fiartă în vin, cu miel).

Un sejur reconfortant în Larnaca poate fi asortat cu vizitarea unor repere precum biserica Sf Lazăr, celebrul personaj din Evanghelie, despre care se spune că a trăit aici. Înainte de Paşte icoana lui este centrul unei procesiuni prin oraş.
Biserica Phaneromeni, veche de două mii de ani, dedicată Fecioarei Maria, are şi faima unei puteri mistice de vindecare a celor care o înconjoară de trei ori şi lasă în urmă o piesă de îmbrăcăminte.
Şi musulmanii au un loc sacru, Hala Sultan Tekki, o moschee ridicată pe mormântul doicii Profetului Mohamed.

Pe lângă construcţii neolitice şi alte elemente de istorie, turistul contemporan se poate bucura şi de o plimbare cu cămila, într-un parc special, Mazolos. Sunt posibile şi sporturi nautice, inclusiv scufundări.


Un City Break în Larnaca îmbină confortul necesar relaxării cu diversitatea de activităţi agreabile într-o alternare ideală.  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu